Quantcast
Channel: Forum cinema - filme, seriale tv, filme de animatie - CinemaRx
Viewing all 4302 articles
Browse latest View live

Spune ce vrei !


Biblioteca de GIF-uri si imagini haioase...si nu numai

Recunoaşte filmul după imagine

Biblioteca de GIF-uri si imagini haioase...si nu numai

Filme bune si foarte bune - Recomandate

$
0
0

de Gabi-28 (Scris Joi Noi 17, 2016 9:51 pm)

Imagine

La passion de Jeanne d'Arc (1928)

Imagine

Dreyer, singurul regizor capabil sa modeleze o mireasa demna de Hristos.

Mesianismul ca tema, avand in rolul principal credinta pura si sacrificiul este propunerea lui Dreyer din aceasta opera ce ii poarta semnatura si care e inspirat din cel mai incorect proces desfasurat sub patronajul bisericii, in care toti judecatorii erau clerici de rang inalt.
Avand acea stralucire sacra, atat de tipica creatiilor acestui regizor danez, filmul este, asa cum il recomanda si anul productiei, realizat in negru si alb, (albul Dreyer, albul credintei, unic in cinematografie). De recomandat este sa fie vizionat in varianta muta-muta, adica fara acompaniament sonor. Astfel, emotiile transmise de catre acesti titani ai ecranului, atat ale coordonatorului proiectului cat si ale protagonistei ce-o intruchipeaza pe Ioana D`Arc, (Maria Falconetti), au cel mai puternic impact asupra privitorului. Tot linistea este si cea care da greutate injustetii. Este imposibil sa nu te simti strivit de toate acele ocari ce se revarsa asupra acuzatei, de forta si salbaticia cu care sunt ele indreptate asupra copilei incatusate. Urletele si strigatele invinuitoare iti rasuna in urechi desi in realitate, linistea este cea care te asurzeste.
Paradoxal, din tot acest vacarm mut, o raza de liniste si de ingaduinta este tot ce se naste in sufletul tau ca privitor. Iertarea izvorata din lacrimile curate ale inculpatei, iti inmoaie inima si, aidoma jertfei lui Hristos, accepti cu tristete ca si Jeanne va avea aceeasi soarta de infruntat.
Si toate aceste conflicte interioare pe care le experimentezi sunt posibile datorita tehnicii de filmare utilizata. Prim-planurile ce accentueaza atitudinile opuse, (umilinta vs furie oarba), ocupa marea majoritate a redarii in imagine. Refuzand orice machiaj adus personajelor sale, Dreyer a dorit sa surprinda fiinta umana asa cum e ea in realitate. Iar Maria Falconetti i-a indeplinit dorinta, realizand, dupa parerea multora, (pe care o impartasesc si eu), cea mai buna interpretare din isoria cinematografiei. Nicaieri nu cred ca se potriveste mai bine ca in cazul acestui rol zicala: "ochii sunt oglinda sufletului".
Vorbeam ceva mai inainte de cele doua tipuri de personaje aflate in antiteza, Dreyer nedorind sa realizeze o simpla punere in scena a celebrului proces in maniera istorica, testamentara. Cautand cu precadere sacrificiul, marele regizor isi demonizeaza personajele negative, rapindu-le aproape tot ce e uman. (ridicolul e asigurat de un judecator care are parul aidoma a 2 corne si care face parte din grupul celor ce sustin ca Janne actioneaza sub indemnul diavolului) In schimb, personajului principal i se asigura aura de inocenta prin mijloace destul de rudimentare dar extrem de penetrante: nu raspunde acuzelor decat extrem de rar, accepta sa fie batjocorita si scuipata si ingenunchiaza in fata acuzatorilor.
Desi asistam la o mare nedreptate, filmul reuseste sa ne picure in suflete sfintenia emanata din drama celei ce este astazi cunoscuta ca fecioara din Orleans si patroana spirituala a Frantei, retrezind in public acea sete dupa sacralitate si sfintenie. Reinnoirea jertfei Fiului lui Dumnezeu printr-un astfel de simulacru, cum e cazul acestui act de injustitie, nu ne indeparteaza de biserica asa cum pare la o prima privire, ci parca ne atrage spre ea printr-un magnetism straniu si neinteles. E nedrept ce s-a intamplat dar e dat de Sus sa fie astfel. Desi nu se introduce in film nici macar un element care sa tradeze o prezenta angelica alaturi de inculpata, un cat de mic efect tehnic ce sa creeze senzatia de supraomenesc, sentimentul tuturor celor ce asista la film e ca totul se intampla sub ghidajul unei forte mai presus de om. Si iarasi ne intoarcem spre regizor care doar prin simpla reflexie a unei ferestre cu 4 ochiuri, reuseste sa invoce sacrul in cel mai palpabil mod cu putinta.
Defapt, daca e sa privim filmul, in intreg ansamblul sau, ca pe o lucrare care ii vorbeste privitorului, o sa distingem atunci sublimul din aceasta piesa cinematografica: că statutul de sfanta, de martira, de mucenita si trimisa a lui Dumnezeu, nu este analizat de public nici un moment. Totul este tacit inteles, acceptat si crezut de spectator. Nu ne permitem sa ne indoim de acest aspect al personajului, ci doar cu umilinta si compasiune o acompaniem pe drumul propriei Golgote. Cat de frumos e manevrat afectivul si credinta de catre acest zeu, creator de lumi si vieti cum e Dreyer!
Concluzie: Un film al martiriului, al sacrificiului ce invoca jertfa suprema a doctrine crestine si care, prin modul in care este realizat si prezentat, are indrazneala sa-i stea alaturi actului de iubire si suferinta, petrecut acum 2000 de ani. Regia nepamanteana, vizionara si imaculata, isi atinge toate tintele pe care colosala minte artistica ce a gandit pana la cel mai mic detaliu spectacolul si le-a propus ca tinte inca dinaintea inceperii lucrului efectiv la acest proiect. Nota 9, 17!


Read the main topic related to this post

Filme (ne)bune, nerecomandate.

$
0
0

de Gabi-28 (Scris Dum Noi 20, 2016 1:28 am)

Clueless (1995)

Imagine

Un stramos ursuz si lipsit de umor al lui Mean Girls 2004.

Un film gresit etichetat ca "adolescentin". Asta ar induce automat ideea ca filmul este cu si despre adolescenti, ceea ce e adevarat, dar ca se si adreseaza acestora, ceea ce nu mai este atat de real cum e prima parte a rationametului. Lungmetrajul este atat de slab ca valoare si ca inteligenta a ceea ce-si propune sa prezinte, incat si un tanar nepretentios in ale filmelor, dar care s-a delectat deja cu, sa zicem, saga Twilight, deja are un standard prea inalt pentru a putea spune ca va fi savurat acest film. Eu, personal, l-am urmarit dupa ce i-am vazut trailer-ul si am gasit acolo un dialog ce mi-a dat o licarire de speranta cum ca acesta poate fi un film acceptabil. Dupa vizionare pot sa spun ca acela e practic singurul moment din tot filmul ce merita amintit intr-o recenzie dedicata acestei proiectii. Iar ca sa intelegeti despre ce vorbesc o sa reiterez aici dialogul dintre Mel Horowitz, (Dan Hedaya), tatal adorabile Cher, (Alicia Silverstone), discutie aparuta atunci cand fiica, care trebuia sa mearga insotita de prieten la o petrecere tipic americana, se infatiseaza in fata tatalui gatita special pentru o asa ocazie:
Mel: What the hell is that?!
Cher: A dress!
Mel: Says who?!
Cher: Says Calvin Klein.

Din pacate, discutia iscata de acest moment ilar, ramane singurul exemplu de umor al intregului film.
Ca si poveste, adica scenariu, senzatia pe care o lasa pelicula este una extrem de stranie. Pare rupta in bucati, 3 cel putin le-am sesizat eu... Filmul nu are o intriga centrala ce sa lege filmul de la inceput pana la sfarsit. S-ar putea aduce ca si un contraargument, incercarea lui Cher de a-si gasi un iubit. Doar ca in prima treime, nu se pomeneste aproape nimic de acest lucru. Itele naratiunii sunt tesute pe cu totul alte probleme. Chiar si in treimea a doua, subiectul unei relatii vine in urma unor discutii adiacente problemelor principale. Abia in ultima parte tema se dezvolta si ajunge sa fie cea care acapareaza atentia protagonistei.
Legat de prestatiile actorilor, (doi dintre ei au si fost deja amintiti mai inainte), ei nu stralucesc prin nimic. Liceencele sunt foarte dragute, nimic de zis, iar baietii sunt putin cam capsomani, dar si ei sunt ok ca si prezenta fizica, ca si aspect. Insa cand vorbim de maniera de a interpreta, nici macar unul dintre ei nu reuseste sa te cucereasca de partea sa de poveste, oricare ar fi ea. Toti sunt prezenti doar prin look-ul lor si mai putin cu talentul, graitoare fiind si cariera acestora de atunci si pana acum, adica mai nimic important in palmaresul lor.
Concluzie: Un film nerecomandat, o mare pierdere de timp si de rabdare. Daca tot doriti o poveste usoara, relaxanta si tinereasca, e mult mai sigur cu Mean Girls (2004). Nota 5,46!


Read the main topic related to this post

Animatii

$
0
0

de Gabi-28 (Scris Mar Noi 22, 2016 6:37 pm)

9 (2009)

Imagine

9, filmul in care si cerul plange pentru greselile omenirii.


O animatie care se bazeaza preponderent pe ceea ce are de oferit dpdv vizual. Grafica reusita de echipa Starz Animation din Toronto, supervizati de cine altul daca nu de Tim Burton, ca doar este un film post apocaliptic, sumbru si cu personaje stranii, atipice, e magistrala.
De departe, ceea ce acapareaza privirea, este modul in care personajele-papusi sunt confectionate. Fiecare avand o trasatura distincta, unica, un defect daca credeti ca acest cuvant defineste mai bine cicatricile pe care personajele le au, exact ca si oamenii, figurinele imbracate in panza de sac sunt intr-un mod straniu, mecanizate si au suflet. Creatorul lor, un om de stiinta, cercetator si geniu deopotriva, le-a oferit franturi din propriul suflet, ca sa le anime si astfel, ele sa ii continue munca, atat pe partea de cercetare cat si in incercarea de a-si repare greseala enorma pe care a comis-o si de ce nu, de a repara chiar lumea, adica planeta pamant. Si totusi, stiinta nu era de ajuns pentru a indeplini un plan atat de ambitios cum e cel in care un om vrea sa creeze viata. Solutia vine cumva in spiritul animeurilor, imprumutand de acolo magia care ramane mai presus de teoreme sau calcule dintre cele mai complicate. Omul de stiinta realizeaza astfel ca demonul mecanic, "multi"-dextru, pe care l-a dezlantuit prin acelasi procedeu prin care avea ulterior sa creeze aceste "ramasite ale omenirii", papusile, si caruia i-a oferit intreaga sa cunoastere, mintea sa impreuna cu piesa ce continea formula magica, mecanizata si ea acum, a adus distrugerea pentru ca nu avea si suflet pe langa inteligenta.
Papusile au insa acest ingredient, fiecare in cantitati mici si fiecare practic preluand o trasatura anume de la parintele sau. Dar 9 detine, mai mult ca toti la un loc, personalitatea celui care a fost OMUL de stiinta si tot el este si cel ce are responsabilitatea sa-i indeplineasca testamentul acestuia. Face aceeasi greseala ca si fauritorul sau, insa de aceasta data este decis ca lucrurile sa nu ramana asa si impreuna cu gasca, (celelalte figurine de la 1 la 8), decide sa indrepte lucrurile.
Din acest punct, actiunea devine alerta si pericolul planeaza permanent asupra acestor mici creatii. Animatia devine oarecum atipica pentru un film de gen si pentru un family asa cum se recomanda. Momente triste sunt presarate pe tot intinsul proiectiei. Nici finalul nu vine sa aline suferinta asa cum isi doresc micii spectatori. Totul tradeaza amprenta Burton si nimic nu e "politically correct" ca in marea majoritate a desenelor. Poate doar prezenta razboinicei neinfricate sa para ca face parte din acest registru al "cliseelor" Hollywood-ului. De ce din profesor, un barbat, s-a desprins o astfel de eroina? O fi partea mai feminina a autorului?...., tot ce se poate, insa noi o sa luam filmul asa cum e el, fara a fi prea carcotasi de aceasta data.
Dar trebuie sa spunem ca scenariul e punctul debil al acestui film. Ce sa facem? Nu ne putem abtine. Pare o spicuire din cam tot ce a fost pana acum spus si realizat. Nu plictiseste si faptul ca lungimea peliculei este realitiv mica, putin peste 70 de minute, nu iti da timpul sa simti repetitiile. Recupereaza insa, din belsug la creativitate si prezentare. Aici nimic de reprosat ci doar de aplaudat.
Tot de laudat e si triajul pe care il face casa producatoare de film Focus Features in domeniul titlurilor animatiilor pe care si le include in portofoliu. Avem tot din 2 in 2 ani cate o animatie unica din punct de vedere vizual si al constructiei: Coraline (2009), ParaNorman (2012), The Boxtrolls (2014) si Kubo and the Two Strings (2016). Sper sa o tina tot asa.
Concluzie: O animatie sumbra, trista in marea sa majoritate, (scenariul apocaliptic si dezolant contribuind din plin la senzatia de suparare pe care ti-o creaza filmul), dar care incheie prin picaturi de optimism si speranta, triste si ele aidoma lacrimilor celor nevinovati care au impartit impreuna cu cei responsabili . Cea mai impresionanta imagine a intregului film, desi sunt multe ce pot concura la aceasta categorie, eu o consider pe aceea a tabloului in fata caruia 9 se opreste si exclama: "Asa arata oare, inainte, locul asta?". Nota 7,79!
Ps. Curios sau nu, 9 Scientist are pagina de faceboock si desi a postat doar in preajma datei de lansare a filmului, adica anul 2009, recent, in 2016 in vara, a facut o noua postare. Sa insemne asta oare o continuare?


Read the main topic related to this post

Biblioteca de GIF-uri si imagini haioase...si nu numai

$
0
0

de remyy63 (Scris Mar Noi 22, 2016 8:11 pm)

Se stie ca pasarile isi folosesc diferite parti ale corpului pentru a comunica. Mesajele pe care incearca sa le transmita sunt, uneori, foarte evidente, astfel ca orice animal sau persoana ar fi in stare sa le inteleaga sau sa le interpreteze.
Alte elemente ale limbajului corpului pot fi mai subtile si necesita o oarecare experienta pentru a fi corect interpretate.
Oare ce vrea sa transmita aceasta coţofană suratei ?




Imagine


Read the main topic related to this post

Ghes hu (joc!)

Ce inseamna CinemaRx pentru tine?

$
0
0

de cameleonii (Scris Joi Noi 24, 2016 2:01 am)

sunt tare curios cine scrie articolele de pe site in momentul acesta...pline de greseli, deloc ancorate la cinematografia actuala, foarte slab calitative. unde mai punem ca unele dintre ele am fost si retrase de pe site. ofof :?


Read the main topic related to this post

Parodii - Spoofs !

$
0
0

de Gabi-28 (Scris Joi Noi 24, 2016 2:49 am)

Loaded Weapon 1 (1993)

Imagine

Parodia ce desfiinteaza, odata pentru totdeauna, cliseele filmelor politiste.

Cand credeam ca in privinta filmelor parodie, nimic nu ma mai poate surprinde, iata ca a venit si surpriza de unde ma asteptam cel mai putin: Loaded Weapon 1 (1993), un film nu prea cunoscut si cu siguranta, neapreciat la adevarata sa valoare.
Este cel mai inchegat film din categoria sa. Toate glumele, absolut toate gag-urile si toate poantele pe care le incearca cele doua co-staruri, fiind nu doar bine alese si realizate ci si foarte profesionist interpretate. Introduse in functie de cerintele plot-ului si nu asa cum e obisnuinta sa se faca in astfel de filme, prezentate doar ca sa fie la numar, chiar daca nu au nimic in comun cu povestea propriu-zisa, situatiile amuzante ataca sistematic toate simbolurile usor recongnoscibile publicului larg, practic parodiaza toate lucrurile relevante din filmele ce descriu viata si activitatea agentilor, detectivilor si inspectorilor de politie ai Statelor Unite ale Americii. Iar cliseele si stereotipurile sunt spulberate pur si simplu.
Desi s-a dorit ca sa se execute si o continuare, lipsa calitatii promovarii acestui film l-a facut sa ramana un necunoscut in randul marei mase de cinefili si astfel sa se renunte la ideea de a mai turna un sequel. A ramas filmul asadar cu un "1" in titlu ce nu inseamna absolut nimic. Astazi vazut titlul acestei pelicule, la ani distanta de la data lansarii, acest numar ce trebuia sa numeroteze cronologic partile unei serii, unicat in ce priveste o astfel de plasare in titlul unei productii ca prima parte dintr-un intreg, ofera filmului un aer de parodia ce se simte chiar din titulatura.
Despre scenariu, numai de bine. E foarte ok structurat si gandit, oferind si un interes din punct de vedere al desfasurarii evenimentelor. In mai toate filmele comedie si in special in parodii, scenariul cade pe locul 3, dandu-se importanta intai situatiilor comice, apoi interpretarii care trebuie sa aduca si ea un aport important la realizarea hilarului, abia apoi vinind scriptul. Imbucurator e ca ordinea in acest film e putin schimbata si naratiunea, daca nu e pe prima treapta a interesului, macar e pe acelasi palier al importantei cu realizarea si obtinerea efectului comic.
Actorii sunt decenti, sunt profesionisti si nu displac. E adevarat ca nici nu s-au impus ca avand o chemare deosebita spre filmele de comedie.Nici Emilio Estevez si nici Samuel L. Jackson nu au continuat sa realizeze filme de aceasta factura. Au lucrat la tot felul de proiecte diverse, de la western la actiune, de la drame la film de familie sau pelicule despre sport, iar de s-a ivit si o comedie nu au refuzat-o nici pe aceea. Doar ca nu au ramas reprezentanti de seama ai genului asa cum s-a intamplat cu multi alti actori ce au aparut in astfel de productii, (ex: Lloyd Bridges, Mike Myers, Marlon Wayans, bineinteles Leslie Nielsen si de ce nu chiar Charlie Sheen).
Tot la aceasta categorie, a actorilor sa mentionam si invitatii de marca ce au acceptat sa-si rapeasca cateva zile din timpul lor si sa filmeze o scena mica in acest film: Whoopi Goldberg si desigur Greu de Ucis-ul Bruce Willis.
Concluzie: Un film nesperat de bun, cu multe momente de umor bine realizat si cu glume savuroase care cu siguranta ca vor binedispune pe oricine va incerca acest film. Nota 7,09!


Read the main topic related to this post

Spune ce vrei !

Ghes hu (joc!)

Lipsa filme,actori,greseli distributie+alte greseli/omisiuni

$
0
0

de remyy63 (Scris Vin Noi 25, 2016 12:24 pm)

Uite articolul… nu e articolul !


Imagine

Asa cum bine a sesizat utilizatorul cameleonii intr-un alt topic ,
stirea intitulata “ Emilia Clarke se alatura spin off-ului Han Solo”



Imagine


aparuta pe site in ziua de 22 noiembrie 2016 ora 08,45...
a fost inlocuita cu Error 404 – Not Found !




Imagine


Imagine


Sa fie oare de vina faptul ca acelasi utilizator cameleonii a
sesizat si a punctat subtil un adevar evident ?



Imagine


Read the main topic related to this post

Cum se numeste filmul?

$
0
0

de arrow_arr12 (Scris Sâm Noi 26, 2016 2:36 pm)

SilverStag scrie:Aş avea şi eu vreo câteva filme ce au rămas doar nişte imagini fără nume îngheţate în minte. Poate îi pică fisa cuiva de pe aici cum se numesc.
Aşadar...

1.
Filmul care credeam că se numeşte Kala era cam asa...
In filmul asta, actiunea se petrece la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.
In el, era vorba de un copil care traia intr-o zona de munte unde se cresteau turme de oi. De o vreme, lupii atacau oile.
Baiatul gaseste un caine-lup (ciobanesc german pentru cunoscatori ) care ramasese fara stapan dupa ce se terminase razboiul. Cainele fusese al unui soldat ce murise in razboi si parca avea si o zgarda pe care scria asa: Caine militar (in nemteste caci era ceva cu Hund).
Copilul reuseste sa imblanzeasca animalul si il apara de pastorii care il incoltesc crezand ca el e cel care omoara oile.
Se organizeaza o vanatoare cu haitasi insa in loc sa impuste cainele, vanatorii trag in baiat care intrase in bataia pustii.
Spre sfarsitul filmului, baiatul e aratat bandajat, cu prietenii sai alaturi de patul in care zacea. Acestia ii adusesera un catel. Atunci, intra in casa cainele-lup. Prietenii copilului se baga sub pat de frica crezând că e lup, insa cainele nu-i bagă în seamă şi se apropie de baiat bland ca un mielusel.
Scena finala, copilul se juca impreuna cu cainele care topaia vesel in jurul sau.
Filmul acesta e posibil sa fi fost in germana, orice limba slava (rusa, ceha, rusa, slovena, sarba, etc), albaneza sau scandinava, insa nu sunt sigur. Sunt sigur ca nu era in engleza. Cel mai probabil filmul e albanez sau măcar balcanic.

2.
Film cu aviatori sovietici şi veşnicul triunghi amoros (baiat-fată-prieten trădător)
Filmul despre care vreau să vă cer lămuriri este rusesc (sovietic), difuzat pe TVR prin anii '80.
În film e vorba de doi piloţi ruşi îndrăgostiţi de aceeaşi fată.
Acţiunea începe fie în timpul, fie după al doilea război mondial. Era o scenă într-un bombardier în care căpitanul îi comandă unuia dintre coechipieri să sară cu paraşuta cel de-al doilea coechipier urmând să rămână pentru a-l ajuta să redreseze avionul. Celui de-al doilea însă i se face frică, nu ascultă ordinul şi sare şi el din avion, căpitanul murind în avionul pe care nu l-a mai putut stăpâni singur. Acum, avionul fie fusese avariat după ce aruncase bombele (cel mai probabil), fie în timpul unor manevre.
Tipul care sărise primul este acuzat de laşul de coechipier că ar fi sărit fără permisiune. Se face o anchetă iar tipa cu care era cuplat primul pilot nu îl crede şi ajung să se despartă.
Pilotul se căsătoreşte în final cu o fetişoară care se tot ţinea prin preajma lui prin aerodrom şi va ajunge căpitanul unui avion de pasageri.
Peste ani se întâlneşte cu fosta lui iubire şi află că aceasta se căsătorise cu colegul lui, probabil fiindcă rămăsese însărcinată şi ştim cum stăteau lucrurile pe vremea aia. Eroul principal descoperă că băieţelul era al lui însă acestuia i se spusese că tatăl său murise în război. Avea doar o fotografie de care era foarte mândru.
Femeia descoperă adevărul despre ceea ce se întâmplase cu ani în urmă dar rămân fiecare cu viaţa sa, fiind prea târziu şi având pe deasupra şi copii.

3.
Am vazut prin anii '80 un film din care nu-mi aduc aminte decat ca un grup de oameni se adapostisera intr-o cabana. Era iarna si peste tot era zăpadă cât vedeai cu ochii.
Am impresia ca erau pe undeva prin Alaska dar s-ar putea să fi fost chiar mai aproape de Polul Nord că nu prea reuşeau să facă rost de lemne de foc. De la o vreme nici nu mai puteau sa iasa afara ca sa adune lemne caci incepuse sa ii urmareasca o namila de urs alb ce voia sa-i cam pape cu fulgi cu tot. Cabana era trainica iar ursul, desi se urcase si pe acoperis, incercand sa intre la ei, n-a reusit sa-i gabjeasca.
Ca sa nu mai iasa afara după lemne de foc, oamenii astia incepusera sa taie aschii groase din partea dinauntru a bustenilor din care era alcatuita cabana. Ca sa nu moară de frig sau de laba ursului.

4.
KOLYA (1996) - Desenul animat din film?
Stie cineva cum se numeste desenul animat din filmul Kolya (scris şi Kolja)(1996) de Jan Sverak? Desenul animat rusesc pe care Kolya il vede la cinema impreuna cu tatal sau vitreg cand sunt doar ei doi in toata sala.
S-ar părea că regizorul filmului de animatie este F. Ivanov. Desenul animat e cu o vulpe şi un lup îmbracati omeneste ce merg pe o motocicletă cu ataş.

5.
Un alt film (in limba germana) era despre un baiat care voia sa faca Judo insa nu avea bani de kimono si taxa si facea tot feluri de comisioane sau vindea sticle si borcane la centrul de colectare.

6.
In America anilor '70-'80, trei copii sunt abandonati de parinti într-o casă părăsită fortandu-l pe cel mai mare dintre ei, ce avea vreo 9-10 ani, sa faca rost de mancare pentru fratiorul si surioara lor mai mica. Ce poate face un pusti de varsta lui? Fura sticlele de lapte de la casele din imprejurimi.
Intr-o secventa, cel mare clateste o sticla de lapte ca sa dea celor mici ceva mai mult "lapte". Cei mici se plangeau ca primesc numai cereale. Baiatul e reperat de politistii ce voiau sa descopere cine le fura oamenilor din cartier sticlele de lapte din fata usilor si apoi, după ce-l urmăresc şi-i descoperă pe toţi trei, alerteaza serviciul social. Cand au venit cei de la serviciul social, cei doi mai mici au fost luati impreuna in aceeasi masina. Aici este o scenă în care ei doi se uită înapoi iar fratele lor încearcă să fugă după maşină. Cei mici au fost apoi despartiti si ei, fiind adoptati de familii diferite.
Cand fratele mai mare ajunge major si are un serviciu (parca la un service) incearca sa ii gaseasca pe ceilalti doi la indemnul prietenei lui. I-a fost mai usor sa-l lamureasca pe fratele sau cine e, dar sora lor nu isi mai aducea aminte de ei caci era prea mica (vreo 2-3-4 ani) atunci cand au fost despartiti iar parintii adoptivi nu-i spusesera niciodata ca a fost adoptata. Parca filmul se termina cu cei trei frati imbratisati.

7.
Urmează apoi un film spaniol pe care l-am vazut la TVR inainte de '89. In el e vorba de o fetita ce fugise de la un orfelinat. Pe fetita parca o chema Alejandra si avea o papusa de care nu se despartea, careia ii spunea Anilu (cel puţin asta am înţeles de la cei care-şi mai aduc aminte unele amănunte). Directoarea orfelinatului era o femeie foarte sadica ce pedepsea copiii inchizandu-i in pivnita in care bantuiau bezna si erau sobolani cu droaia. Fetita ramasese cu traume si avea numai cosmaruri cu sobolanii care o muscasera de picioare şi de mâini.
In final, cuplul ce a gasit-o si a avut grija de ea reuseste sa o ia pe fetita in adoptie, scapand-o astfel din ghearele zgripturoaicei. E posibil sa fie o scena in care papusa pe care fetita o uitase la orfelinat e aruncata pe geam de directoare.
S-ar putea ca filmul sa se cheme chiar Alejandra insa nu sunt sigur. Am aflat ca acest film a putut fi vazut si la cinema prin '70-'80. Am adunat aceste informatii de la mai multe persoane. Poate cineva isi aduce aminte cumva si numele?!

8.
Caut pentru cineva numele unui film rusesc.
Se numea "Vânătorul de şerpi" dar nu-i ştiu titlul original. Acţiunea începe în Turkmenistan. Personajul principal, un tip înalt, atletic, vâna cobre în deşert făcând bani din asta. Actorul semăna parcă cu cel din "O gară pentru doi" dar parcă era mai înalt şi mai voinic. Tipul, tocmai eliberat din lagăr, se întoarce la Moscova unde fusese mare director comercial. La Moscova începe răfuiala. El era de unul singur iar unora le era frică să nu îi dea şi pe ei în gât la miliţie. Este în film şi o poveste de dragoste a eroului principal cu o asistentă blondă şi cu ochii verzi. Ei doi se înţelegeau tare frumos, fără vorbe, doar din ochi. În final nu se ştie dacă personajul principal scapă cu viaţă sau nu căci îl atacaseră golanii cu cuţite pe undeva pe sub un pod. Filmul e de prin anii `80.

Are cineva idee cum se cheama filmele?
Ei, chiar, isi mai aduce aminte cineva de vreunul din filmele prezentate mai sus?
Multumiri anticipate!


1.http://www.imdb.com/title/tt0037496/ Adventures of rusty 1945
2.http://www.imdb.com/title/tt0077416/?ref_=nv_sr_1 The deer hunter 1978
( poate astea 's)


Read the main topic related to this post

Lipsa filme,actori,greseli distributie+alte greseli/omisiuni

$
0
0

de cameleonii (Scris Sâm Noi 26, 2016 8:55 pm)

am observat si eu lucrul acesta - faptul ca stirea a disparut de pe site.
sper ca nu din cauza mea :lol: adica, cel putin celalalt site face la fel de multe greseli in articole, lumea sesizeaza acest lucru, insa nu numai ca nu sunt sterse articolele, dar nici nu sunt corectate de greseli.

apropo @remyy63: stii cumva daca de site se ocupa in continuare echipa noua din 2015?


Read the main topic related to this post

Ghes hu (joc!)

chestii de descretit fruntile

Spune ce vrei !

Biblioteca de GIF-uri si imagini haioase...si nu numai

Viewing all 4302 articles
Browse latest View live